06.06.07-Miercuri seara - zona Universitate - am fost la "California dreamin' (endless)", un film de 155 min la care as mai fi ramas pentru inca de 3 ori 3 ore... Desi poarta eticheta 'endless', pentru ca regizorul a murit fara sa-l termine marturisesc ca nu mi-as fi inchipuit niciodata ca e un film 'nesfarsit' daca nu as fi stiut acest lucru inainte de a intra in sala de cinematograf....
Am incercat sa-mi imaginez ce cadre ar fi fost scoase din film si ce ar mai fi fost adaugat, ce anume l-ar fi completat pentru a-l face mai bun decat este. Nu am reusit (motiv pentru care l-am si plasat undeva foarte suuus in topul filmelor preferate), dar daca reusiti voi, sa-mi spuneti si mie...
07.06.07-Joi seara - zona Universitate - astept un 601 care intarzie sa apara la orizontul limitat al intersectiei dintre Comunismului si Libertatii... chiar langa statie e un nene care vinde discuri vechi, ale unor cantareti din generatia "Cei mai frumosi ani"...trecand pe langa el chiar m-am amuzat amintindu-mi de Benone Sinulescu in vremurile in care era mandru de peruca lui roscovana.
Asteptarea mea se prelungeste multumita serviciilor impecabile ale RATB-ului si sunt surprisa de zborul unui disc aruncat in mijlocul strazii. Urmeaza altul, si altul, si altul, pana cand toate discurile batranului si zambetele false de pe coperti ajung sub rotile soferilor grabiti ai capitalei.
Raman SOCATA. Privesc spre batran. Nu reactioneaza in niciun fel. El e mult mai puternic ( o fi intelepciunea varstei sau povara greutatilor indurate?) decat cei 4 betivi care l-au atacat fara motiv.
Am vrut sa ridic eu acele discuri dar m-am temut de cei 4 fantastici si am ramas spectator invalid la unul dintre cele mai triste spectacole la care am asistat vreodata. Calmul batranului, rautatea pe care o sorbeau betivii din pahare de unica folosinta , bucatile de discuri sarind pe asfalt, soferii care incetineau si apoi isi continuau drumul, masina de politie care a procedat la fel si mai ales faptul ca eu nu am schimbat Nimic din toate astea ma face sa afirm ca "viata bate filmul", dupa ce cu o seara inainte am afirmat ca nu conteaza ce poveste prezinti intr-un film, conteaza doar cum o pui in lumina... Povesti extraordinare gasesti si in Esmeralda sau Povestiri adevarate... Povesti care sa te schimbe gasesti doar in viata ta si in filme precum cel regizat de Nemescu.
Si in povestile de genul asta zanul de la Banca Transilvania nu isi face aparitia atunci cand l-ar putea salva pe nenea cu discurile, unul dintre cei mai mici intreprinzatori romani. In povestile de genul acesta politia isi vede de drum, incurajandu-i astfel pe toti Doiarii* din lume sa mearga mai departe. In povesti de genul acesta regizori tineri si talentati, mai intai de toate oameni, mor in accidente cauzate de Doiari care conduc cu peste 100 de km/h pe culoarea rosie a semaforului, avand impresia ca libertatea lor e dincolo de libertatea celorlalti, ca acolo unde sunt ei, legea le apartine si ii sustine. Si din pacate americanii vin sau nu, Doiarii exista si raman pretutindeni. Cate putin in fiecare dintre noi....
*mergeti la film ca sa vedeti ce-i cu Doiaru ;)
